Preponderența textelor poetice ale lui Eugen D. Popin sunt zguduiri atenuate de blândețe, sunt vibrații ale memoriei afective. Ele constituie baza acestei cărți, baza narării poetice și fundamentul ei; și aceasta, mai ales prin simplitate, o simplitate de mulți râvnită. O carte al cărei laconism, înviorat de gingășia graiului, ne împărtășește tăcută și gratitudinea evidentă a poetului față de acest grai, tot mai ignorat în substanța lui prin superficializare continuă, ca principiu „modern”, însă și prin exoduri tragice. Asta e și victoria lui. (Andrei Zanca)