Poezia lui Dumitru Chioaru indică o suprapunere perfectă între scris şi trăit: peisajele sunt „stampe”, oraşul e „vitraliu”, vedeniile sunt „radiografii”, iar globul pământesc e „de hârtie”. Pe scurt, lumea este o bibliotecă. Dar, totodată, şi biblioteca este o lume. Iată de ce Dumitru Chioaru nu transcrie niciodată nimic: el scrie pur şi simplu. Adică trăieşte. Scrisul e chiar viaţa lui şi acesta e motivul pentru care poetul şi-a asumat ironic condiţia de „şoarece de bibliotecă”, încifrând-o alegoric în figura profesorului Mouse.

ANDREI TERIAN