Scoicile, firele de nisip și cheiurile iau parte de-o veșnicie la spectacolul măreț al mării, iar freamătul, suspinul și dorul i-au putut fiascultate de fiecare vietate marină. Dar a existat o vreme în care murmurul apei, dimpreună cu valurile și curenții săi, putea fi auzit și de oameni, zile și zile de-a rândul. Poveștii cu limbaj muzical i s-a spus „Muzica mării”, iar acordurile ei au fost transcrise de Susanna Isern și ilustrate de Marta Chicote.

Totul a început într-un sat mic, dar plin de viață, numit Limanda, după o furtună dezlănțuită asupra locului. Tihna puținelor case a dispărut inundată de ploaie, iar grădinile au fost distruse de vântul care a luat cu el până și bărcile. Dar cel mai rău a fost că peștii speriați au înotat spre ape mai liniștite, iar locuitorii țărmului, nemaiputând pescui, au lăsat în urmă satul și s-au îndreptat spre alte zări.

Însă, în ciuda a toate, un pescar pe nume Daniel și fiica sa Marina au rămas în mica lor căsuță albastră. Încăpățânarea îl îndemna pe Daniel să creadă că peștii se vor reîntoarce, dar Marina se simțea tare nefericită în noua singurătate. Așa că, tatălui i-a venit ideea să-i pregătească o surpriză: a sculptat cheiul, meșteșugind o adevărată orga marină. La noul instrument se întreceau în melodii încântătoare marea cu valurile, curenții și mareele sale, acompaniați de briză; iar sunetul acesta inefabil învăluia toată lumea. Pe fundalul muzicii mării, viața devenise mai plăcută, mai ușoară. Iar ușurătatea aceasta a spiritului era doar prima dintre schimbările pe care aveau să le trăiască Marina și tatăl ei, căci în curând urma săli se risipească și singurătatea.