Am descoperit-o pe Ioana Ieronim de mult ca pe un poet nepereche în stare să creeze fascinant misterul poeziei din imaginile, refractate de copilărie, ale unui sat săsesc fermecat. (Când am ajuns mai târziu la Râșnov, mi-am dat seama că-l știam și-l iubeam dinainte, din versurile ei.)

Cu acest gând de admirație, am început să citesc ciudatul poem de acum.

Îi sunt recunoscătoare poetei pentru felul în care revine, pe urmele cărților de istorie și ale propriilor amintiri, asupra acelui început de lume în care spaima șterge nostalgia și taina copilăriei se stinge în traumele părinților.

O carte plină de adevăr, de durere și de înțelegere, pe care am citit-o ca pe propria mea biografie.

Ana Blandiana