Produse
Produse
    • Total RON Comandă
      x
      Nu aveți produse în coș.
      Comandă
      ×

      Dragi clienți, depozitul nostru se mută în casă nouă. Vă cerem scuze pentru posibilele întârzieri în preluarea și livrarea comenzilor și vă mulțumim pentru înțelegere.

      Nasturel

      Nasturel

      0.0 / 10 ( 0 voturi)

      Varsta Recomandata:
      4-6 ani
      Limba:
      Romana
      Data publicării:
      2013
      Tip copertă:
      Hardcover
      Nr Pag:
      36
      ISBN:
      9786306505470
      Dimensiuni: l: 26cm | H: 24cm
      Descriere

      Sunt pe lume poveşti de aventuri care te plimbă în junglă, peste mări şi ţări, pe sub pământ şi chiar prin cer, în nori. Mai sunt poveşti de adormit copiii care te plimbă încă şi mai departe, prin lumea viselor, în noapte. Poveşti fantastice sau amuzante, cu eroi frumoşi şi puşi pe vitejii sau dimpotrivă, năzdrăvani şi puşi pe şotii. Poveşti cu ciorăpei sau cu pantaloni scurţi, poveşti cu dantele sau pistoale, poveşti cu aromă de parfum sau praf de puşcă, poveşti care gâdilă sau muşcă, poveşti pentru copiii cuminţi şi poveşti pentru cei care nu ascultă de părinţi.
      Nasturel, de Don Freeman

      Ei bine, „Năsturel” este o poveste dintre cele rare, din cele care poartă numele de poveşti de suflet. O poveste care nu te poartă foarte departe, nici mai sus, nici mai jos, decât acolo, ascuns, înlăuntru, aproape, într-un loc uitat în zilele noastre în care se pune preţ doar pe ce costă scump. Un loc unde, odată intrat, descoperi că ai nevoie de atât de puţin ca să fii fericit! Ai nevoie de prietenie, de prietenie adevărată, şi mai ales de dragoste, să o primeşti… Cu condiţia să fii tu primul care o dăruieşti!

      Ilustratorul american DON FREEMAN (1908–1978) s-a născut în San Diego, California. S-a arătat interesat de artă foarte devreme, pe când era încă școlar. A urmat cursurile de la San Diego School of Fine Arts, iar în 1928, cu un an înainte de Marea Criză, s-a mutat la New York. O vreme și-a câștigat existența ca trompetist în cluburi de jazz, dar nu și-a neglijat nici pasiunea pentru ilustrație. În desenele sale din acea perioadă, Freeman a surprins viața de zi cu zi a oamenilor din marele oraș american lovit puternic de criză. A devenit un colaborator constant la The Herald Tribune, The New York Times sau The Theater Magazine. Pentru că și-a pierdut trompeta în metrou într-o seară în care încerca să schițeze portretul unui călător, Don Freeman s-a decis să se dedice în întregime graficii. Din 1951 a început să scrie și să ilustreze cărți pentru copii. „Năsturel” (Corduroy) este cea mai cunoscută carte a sa. Povestea ursulețului cu un nasture lipsă la salopetă și care-și caută un cămin a ajuns la inimile a milioane de copii din toată lumea. „Simplitatea este esența unei povești pentru copii, iar nu simplismul, cum se crede uneori” spunea Don Freeman. „Fiecare pagină trebuie să fie vie. Trebuie să existe mereu un element de suspans care să te facă să dai pagina, ca să vezi ce se-ntâmplă.”

      Recenzii și comentarii

      Nota

      de |

      Nu există recenzii pentru acest produs.