Limba sa poetică adună într-un vertij hipnotic referirile apropiate, concrete, biografice, „vernaculare”, cu sugestii misterioase, sofisticate aluzii culturale şi contraculturale, cu vocabule cerebrale şi rare, întrun cuvînt cu „neonul” viziunilor intraductibile şi, la rigoare, ininteligibile. Poemele evoluează, ca pe o bandă a lui Moebius, de la fluxul suprarealist, la hipercristalizări expresiv ezoterice, amintind de alchimia poetică a unui Mallarmé, sau, pentru a reveni pe pămînt american, de ideogramele poetice ale lui Wallace Stevens.