In vara anului 1927, Panait Istrati asternea pe hartie – in subsolul magazinului lui Gheorghe Ionescu, de la Paris – povestea dramatica a micutei sacagite din Braila. Simpla povestire, auzita de la vreunul din cei intalniti pe drumurile sale sau retrairea unei „fantome” a propriei sale copilarii. O si spune, de altfel, singur: „Simt nevoia sa te retraiesc, copilarie, caci moartea se apropie si abia ieri eram copil”. Iar intr-o scrisoare catre Rolland, sopteste aceste cuvinte, strans in chinga duioaselor aduceri-aminte, sfasietoare sau incendiate de lumina: „Ce lucruri neasemuite, de-acum treizeci de ani, incredintez acum hartiei, pentru «Editions de France»!”