Romanul Nexus (1959) dezvăluie portretul unui scriitor format, care, după chinuitoare îndoieli şi o mulţime de cărţi scrise în minte, reuşeşte în sfârşit să-şi pună ideile pe hârtie.

Faptul acesta însă pare să atragă după sine o ruptură cu lumea atât de familiară din primele două volume: minunatele poveşti ale prietenilor autorului, paginile de analiză literară şi socială există în continuare, sunt la fel de pline de spirit şi umor, însă în ele se simte o umbră de cinism şi de tristeţe.

Nexus este, paradoxal, volumul de rămas-bun al unui romancier aflat încă la începutul drumului, volumul care îi oferă lui Miller confirmarea destinului său de scriitor, nelăsându-i astfel nici o altă opţiune decât să continue să scrie, confruntat în permanenţă cu izolarea şi responsabilitatea actului de creaţie.