Mai degraba "cealalta" decat "asta", lumea lui Ioan Es. Pop se constituie pe masura ce se degradeaza (cum ar veni: "la inceput a fost sfarsitul"), poate tocmai de aceea (de)scrierea este, la autorul leudului fara iesire, un procedeu asemanator vivisectiei ("var varful creionului sub piele pana unde/dau sub ea de mine"), daca nu chiar autopsiei ("de trei zile zaci acolo fara suflare"), poetul fiind atat in pielea pacientului, cat si in a "eroicului doctor Hallidonhill" (atentie la motivul dedublarii, omniprezent in creatia sa). Orice ar atinge "cu degete puternice" (in alta parte "cu degetul acesta care creste nemilos impotriva-mi") acest Toma necredinciosul introvertit se transforma in rana deschisa pur(ulent)a, tot poetul fiind cel care, crezand – dar in felul sau, apropiat oarecum de modelul invocat adeseori in Jurnalul fericirii: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!..." –, o tamaduieste prin descantec, totodata veghind cu strasnicie sa nu i se cicatrizeze prea devreme, ca sa nu zic niciodata. - Em. Galaicu-Paun