Nici vii, nici morți ilustrează cel mai bine crezul gazetarului care opune adevărul oricărei retorici, demontează mascaradele politice ale momentului, îi demască pe impostori, apără moralitatea și vrea cu orice preț binele națiunii sale împotriva oricărei conjuncturi politice interne și externe. Volumul pare că prezintă o selecție de articole, multe dintre ele fiind antologice, dar el nu face decât să respecte cu strictețe ordinea cronologică în care acestea au apărut. Toate au fost publicate între ianuarie 2009 și martie 2012 ca editoriale în „Cultura”, revistă de atitudine culturală și civică pe care Augustin Buzura o patronează cu succes din 2005.
Augustin Buzura s-a născut la 22 septembrie 1938 în comuna Berinţa din judeţul Maramureş. În perioada 1958–1964 studiază la Facultatea de Medicină Generală din Cluj, specializându-se în psihiatrie (lucrarea de diplomă are titlul Shakespeare în psihiatrie). Renunță la profesia de medic psihiatru și se dedică literaturii, însă metodele psihiatrice de investigare a conștiinței umane se vor regăsi în romanele sale. Debutează cu volumul de nuvele Capul Bunei Speranțe în 1963. A fost redactor la revista „Tribuna” din Cluj. Din 1990 devine președintele Fundației Culturale Române, iar între 2003–2004 al Institutului Cultural Român. În prezent este directorul revistei „Cultura”. Din 1992 este membru al Academiei Române.