„Atunci îl recunosc. Este Căpcăunul Nemilos al Apusului, Mati vorbește întotdeauna despre el foarte înspăimântată. Vine pe plajă când e întuneric și fură jucăriile fetițelor.
Căpcăunul Nemilos e foarte înalt. Își cheamă prietena, Marea Greblă, încă și mai înaltă decât el și, împreună, încep să pieptene nisipul.“
Lăsată pe plajă să-și poarte singură de grijă, o păpușă pe nume Celina are parte de o noapte îngrozitoare. Căpcăunul Nemilos al Apusului încearcă să-i fure cuvintele, Focul vrea să o pârjolească, iar Marea refuză să-i asculte rugămințile.
Însă lucrul cel mai rău dintre toate este că a fost abandonată de mămica ei, fetița pe nume Mati, care și-a găsit un nou tovarăș de joacă – un motănel. Între un ghinion și altul, noaptea se preface în zi, iar odată cu ivirea zorilor, Celina începe să vadă totul mult mai limpede.
Elena Ferrante este pseudonimul uneia dintre cele mai faimoase romanciere italiene, ale cărei cărți au fost traduse în numeroase limbi.
La Editura Pandora M au apărut toate volumele celebrei Tetralogii Napolitane (Prietena mea genială, Povestea noului nume, Cei care pleacă și cei ce rămân, Povestea fetiței pierdute), precum și romanul Fiica ascunsă.
Tetralogia Napolitană s-a vândut în peste 5.5 milioane de exemplare la nivel mondial și a fost tradusă în 50 de țări.
Mara Cerri este o foarte apreciată ilustratoare, iar lucrările ei au apărut în multe reviste și au fost expuse la Bienalele de la Bologna, Bratislava și Lisabona. În 2008 a primit premiul „Lo Straniero“, distincție care se acordă celor mai importanți artiști din Italia.