Apoi Noemi s-a gandit sa dea cuvantul si zidului, asa cum vazuse ea prin jurnale ca se face. Nu poti sa vorbesti doar despre tine pentru ca e plictisitor. Asa a observat ea ca zidul nu avea o parere prea buna despre sine si ca avea si el intrebarile lui despre niste situatii cel putin ciudate. Cititi ce a zis:

,,In oraselul asta stau de multa vreme si nimeni nu se sinchiseste de mine. Sau, cel putin, asa mi se pare. Cel putin acolo, langa primarie, unde se decid chestiuni importante pentru oras. Langa scoala, copiii ma baga in seama si deseneaza pe mine cu creta sau scriu nume de fete, asta imi place, doar ca ma cam gadila cand vine tipul ala cu privire piezisa, cred ca e administratorul scolii, si ma freaca cu un burete sa imi stearga mazgaliturile. Langa patiseria lui Elen, toata lumea ii zice doamna Elen, dar eu prefer sa raman doar la numele mic, acolo pietrele mele isi umfla narile cu aroma de turta dulce si sirop de artar. De acolo nu as pleca pentru nimic in lume.”

Un roman presarat cu desenele autoarei...