„Deşi se vorbeşte actualmente de o nouă generaţie ivită din spuma democraţiei noastre originale chiar pe graniţa dintre secole, cred că douămiiştii reprezintă ultimul val dintr-o generaţie de creaţie care a început cu optzeciştii şi a continuat cu nouăzeciştii, marcând ceea ce în succesiunea logică a celorlalte două generaţii din secolul XX, interbelică sau modernistă, şi postbelică, neomodernistă, s-ar putea numi perioada postmodernă a poeziei româneşti.” (Dumitru Chioaru)