Critica este una sau mai multe?

Și una, şi mai multe; în primul rând, una – pentru că poziţionează, situează, acceptă sau nu, folosind o judecată de valoare. Dar nu se mai poate raporta doar la acest unic mod, nu se mai poate constitui doar pornind de aici, pentru că lumea se citeşte în mai multe feluri; de pildă, în funcţie de centrul considerat important.

Concomitent acestei schimbări de paradigmă, ce vorbeşte din ce în ce mai insistent de literatură europeană sau de literatură mondială, discursul critic autohton înregistrează şi el semnele acestei transformări.

Am ilustrat această transformare prin nouă tipuri de lectură sau discurs critic. Terenul predilect: spaţiul românesc, imaginile, figurile şi atitudinile sale, prezentate în ordine cronologică – ceea ce nu exclude alte incursiuni, în special când subiectul este „cosmopolit”, precum în capitolul despre Tzara, sau analize en biais, atunci când subiectele principale sunt ediţiile Ezra Pound sau Mihail şolohov, (re)apărute în ultima vreme la noi.