O zi caldă, din anotimpul cireşelor. Lumina era frumoasă, deşi cerul era acoperit. Un pic.
În ziua în care am îmbătrânit, am adormit un pic pe bancă, la umbră. Şi am visat un vis nemaivisat.
În ziua în care am îmbătrânit, citeam o carte nemaicitită. Mi-a plăcut.
În ziua în care am îmbătrânit, am zâmbit şi m-am sprijinit de braţul oferit de un tânăr binevoitor:
– Vă pot ajuta, doamnă? m-a întrebat politicos şi zâmbitor.
A fost frumos.
În ziua în care am îmbătrânit, am plâns. Un pic. Ştiu eu de ce.
În ziua în care am îmbătrânit, am obosit un pic. Am respirat greu şi m-am rezemat de un copac. Am respirat şi am uitat unde am plecat. Şi-am râs, nu ştiu de ce. A fost frumos.
În ziua în care am îmbătrânit, mi-am amintit de mama şi de tata. De parcul Cişmigiu. Şi de vecinii din curtea alăturată. Şi de o fetiţă mică, slăbuţă şi miorlăită.
În ziua în care am îmbătrânit, am mâncat îngheţată pe săturate. Şi am cântat cântece franţuzeşti. În ziua în care am îmbătrânit, a fost frumos. Maia Morgenstern

MAIA MORGENSTERN se naşte la Bucureşti, pe 1 mai 1962. Încheie studiile de licenţă la IATC în 1985, la clasa lui Dem Rădulescu. Este repartizată la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, apoi revine la Bucureşti, unde joacă la Teatrul Evreiesc de Stat şi la Teatrul Naţional. Realizează proiecte artistice de anvergură, atât în teatru, cât şi în film, alături de Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Andrei Şerban, Theo Angelopoulos, Marta Mészáros, Mel Gibson. Pe scena TNB se remarcă în spectacole precum O trilogie antică, după Euripide şi Seneca, Dama cu camelii după Al. Dumas fiul, Vizita bătrânei doamne de F. Dürrenmatt. La TES, unde este şi manager, din anul 2012, interpretează roluri remarcabile, în producţii ca Astă seară: Lola Blau de G. Kreisler sau Jocul regilor de P. Kohout. Colaborează cu teatre din ţară şi de peste hotare, iar printre filmele cele mai importante sunt Balanţa, Cel mai iubit dintre pământeni sau Patimile lui Hristos. A fost distinsă cu Premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul Emma, Premiul Felix al Academiei Europene de Film, Premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă, Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, în Franţa, Ordinul Regal „Nihil Sine Deo”. Parlamentul European de la Strasbourg o desemnează, în anul 2003, Actriţa şi Femeia anului. În 2018 devine Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti şi este decorată de către Preşedintele României cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Mare Ofiţer.

„Să ştii, măicuţa mea, că port icoana ta / Oriunde şi oricând, o port cu mine-n gând!”
Cântă Dan Spătaru la radio.
- Închide-l! strigă mama. Închide imediat radioul! Dusea, închide acum radioul!
- De ce?
- O să plângă! O să plângă iarăşi! O să facă febră!
- Nu! Nu mai plâng! Sunt mare de-acum. Am cinci ani. Nu închide radioul! Vreau să ascult cântecul!
Nu puteam să ascult cântecul fără să plâng. Radioul a fost stins. Degeaba! Prin ferestrele deschise către o primăvară promisă, încă neîmplinită, se revărsau acordurile cântecului transmis de la difuzorul (poate tranzistorul) vecinilor.
„Aş vrea să mă mai cerţi, aş vrea să mă mai ierţi / şi mângâierea ta...” Plâng. Acum.
„Şi să mai ştii că-ţi mulţumesc, măicuţa mea!”

Poate că nu vom deveni toate mame. Poate că nu o să fim totdeauna mamele acelea perfecte, aşa cum se aşteaptă de la noi. Dar, cu siguranţă, suntem şi vom rămâne fiicele mamelor noastre. Perfecte! Pentru mamele noastre!“