Cele douăsprezece convorbiri care compun această carte se înscriau în efortul de a-l scoate pe Brâncuşi din clişeele legen-dare şi propagandistice, de a-l întoarce în rândul oamenilor reali şi fireşti. Portretul realizat este, sper, unul credibil şi lipsit de prejudecăţi, îmbrăcat în roua inocenţei, dar purtând în acelaşi timp „o aureolă nevă-zută”, cum spune unul dintre conlocutori. Luăm cunoștință de un om conştient de valoarea sa dar fără să fie îngâmfat, plin de umor dar şi de susceptibilitate, fermecător dar şi puţin sucit, cu o personalitate puter-nică dar păstrând luminişuri şi chiar naivi-tăţi, care ne amintesc de butada sa „Când încetăm să mai fim copii, suntem deja morţi.” Geniul redevine o persoană vie ca oricare alta, dar care ne convinge tocmai prin naturaleţea sa de genialitatea operelor.