In „O noapte in Paradis”, Madalina Grigoras, eroina principala, este la capatul puterilor. Logodnicul sau a decedat in urma unui accident de circulatie, iar de cand s-a intamplat nenorocirea, ea este intr-o stare depresiva pe care nu o poate depasi.
Dispusa sa faca orice gest – chiar si extrem – pentru a scapa de suferinta, Madalina reuseste sa-si procure de pe piata neagra un medicament care se numeste Sycodil si care, a aflat ea, te poate duce in Paradis – un vis de fapt, in care intri dupa ce Sycodil te-a adormit.
In visul indus de Sycodil, dintr-un om obisnuit, cum este eroina principala, Madalina devine agent special in cadrul Agentiei Nationale pentru Securitatea Statului si, alaturi de partenerul ei, Marian Postelnicu, porneste in rezolvarea unui caz – exact cazul drogului pe care tocmai l-a luat. Caci, spre surprinderea autoritatilor, nimeni nu stie cine produce si de unde provine Sycodil.
Cartea urmareste aventura Madalinei, care penduleaza intre lumea din visul indus de Sycodil si realitate, oferind cititorului un roman scris pe structura cartilor de spionaj, in care actiunea este trepidanta, cu rasturnari de situatie si un final cu totul surprinzator.