Augustin Ioan, doctor în istoria arhitecturii și în filosofie, repropune, prin intermediul unor lecturi „trădătoare“, concepte și interpretări ale unor texte majore ale filosofiei, arhitecturii, teoriei literare, pentru înţelegerea spaţiilor publice şi private, precum şi a artei publice şi, mai cu seamă, pentru practica unora noi. Titlul trimite la o carte aproape uitată a lui G. M. Cantacuzino, din 1947, o culegere de articole în marginea unor termeni care, atunci ca şi acum, erau stringenţi. Cartea poate fi considerată un product fragmentar, eclectic, precum „realitatea“ fizică (construită) şi intelectuală căreia i se adresează.