„Regele ne-a primit, am intrat într-o cameră unde ne-am aşezat toţi trei. Am făcut prezentările. Nu se prea lega discuţia. [...] Regele se uita la un magnetofon, adus de Mititelu... La un moment dat, cineva aduce cafea şi ceşti. Văzând că nu se prea lega nimic, intervin: «Eu aş bea o cafea». Mi-am luat, le-am turnat şi lor în ceaşcă şi, cumva, li s-au dezlegat limbile. Am început o discuţie pe baza întrebărilor pe care le formulasem în scris. Regele a acceptat să răspundă la toate întrebările. A doua zi dimineaţa urma să revenim, ca să înregistrăm convorbirea. Parcă eram într-un studio de radio, interviul a mers şnur. Interviul s-a difuzat la BBC în două părţi.”
Dinu Zamfirescu