Plasată și plasabilă sub semnul „oglinzilor” (The Mirrors) lui Robert Creeley, poezia lui Radu Andriescu din Oglinda la zi alcătuiește o antologie-autoportet, unde experiența cotidiană se „oglindește” ca într-un ochi de insectă. Prin intermediul unei tehnologii poetice sofisticate, trecute prin filtrele și alambicurile (post)modernității culturale, autorul recuperează – și aceasta e o performanță! – simplitatea, prospețimea și firescul gesturilor simple, al umanității elementare; o simplitate aproape franciscană a detaliilor anodine și a ființelor mici transpare în aceste secvențe cînd concise, cînd despletite în narațiuni ample. Lumea globală și geografia afectivă a Iașiului se reflectă și se refractă reciproc, realul se descompune, amețitor dar controlat, pînă la halucinație, în particulele sale elementare, iar reflexele postumanismului se întîlnesc cu „arheologiile blânde”, neobucolice, ale unui Petre Stoica. Radu Andriescu scrie o poezie – firească şi complexă în aceeaşi măsură – a realităţii şi a hiper-realităţii (i)mediate. (Bianca BURŢA-CERNAT)