Romanul Omida demonstrează, o dată în plus, virtuozitatea narativă a lui Fowles, pasiunea sa pentru istorie, ocultism şi ştiinţele naturii, dar şi preocuparea pentru tot ceea ce ţine de iluzie şi mister. Descriind evoluţia unei secte din secolul al XVI-lea, însă cu permanente trimiteri la lumea contemporană, cartea lui Fowles este o metaforă complexă a ambiguităţii şi ambivalenţei, pornind chiar de la titlu. După cum explică însuşi autorul, termenul englezesc maggot („omidă”) avea odinioară şi sensul de „toană, capriciu”, fiind, de asemenea, utilizat pentru a desemna melodiile unor dansuri care nu aveau o denumire proprie. Nici biografie, nici istorie, nici pe de-a-ntregul ficţiune sau, mai curînd, cîte ceva din toate acestea, romanul Omida reţine şi amplifică semnificaţia multiplă a cuvîntului-titlu.