Ontologia orientată spre obiecte

Hamilton: În cartea dumneavoastră, prezentați o descriere foarte interesantă a relației dintre cunoaștere și discipline precum știința, arta și filosofia. În ceea ce privește filosofia, spuneți că aceasta nu este un mijloc de transmitere a cunoașterii. Unde se situează propria dumneavoastră activitate în acest context? […]

Harman: Se întâmplă frecvent să împărțim viața mentală a omului în cunoaștere teoretică și cunoștințe practice. Însă ar trebui să fie ușor de observat cât de săracă este această imagine a vieții mentale. Arta, de exemplu, nu ne oferă, în primul rând, cunoaștere, așa cum o fac științele, și nici nu este doar un fel de tehnică practică. Arta produce obiecte la care spectatorii și criticii pot face aluzie, fără a le putea parafraza vreodată în proză. Putem da însă un exemplu mult mai relevant decât arta, și anume filosofia însăși. În epoca modernă, filosofii încearcă să se modeleze după matematică și științele exacte și tocmai de aceea filosofia vrea să fie văzută ca un fel de cunoaștere. Cu toate acestea, eroul ancestral al filosofilor, Socrate, nu pretinde niciodată că predă cunoaștere. […] În greaca antică, filosofia este philosophia sau iubirea de înțelepciune, nu înțelepciunea în sine. Acest aspect al filosofiei a fost ascuns sub preș în goana nebună a filosofilor de a fi considerați riguroși din punct de vedere științific. Între timp, filosofia politică a fost înlocuită de o știință politică care folosește calculatoare pentru a prelucra datele electorale. Nu este nimic rău în asta, desigur, cu excepția cazului în care înlocuiește realizarea că filosofia politică nu poate însemna niciodată cunoaștere politică.

Interviu realizat pe 28 ianuarie 2019, în Hong Kong Review of Books, în care Grant Hamilton discută cu Graham Harman despre caracterul provocator al obiectelor.