„Pe Leliţa (Pia Alimăneștianu) aveam s-o reîntâlnesc în chip neaşteptat către asfinţitul vieţii mele, atunci când copilul care o vizitase demult se apropia de vârsta ei de altădată. Într-o seară, cu vreo zece ani în urmă, căutând prin biblioteca tatălui meu o carte, am dat peste două volume ale ei, Dobrogea şi Plaiuri olteneşti. M-am aşezat în fotoliu, curioasă, cu gândul să le frunzăresc, dar nu am mai putut să le las din mână, până nu le-am terminat. Nostalgia unei Românii de odinioară, evocările şi întâmplările desprinse dintr-o lume uitată m-au învăluit în farmecul lor de nedescris. Am aflat în filele îngălbenite de vreme parfumul unui stil, bogăţia unei limbi, vioiciunea şi sensibilitatea unei minţi încântătoare. (...) Am căutat la Biblioteca Academiei şi celelalte două cărţi ale stră-stră-mătuşii mele, Trecutul viu şi Prin Cetatea lui Bucur. Ceea ce m-a cucerit, mai departe, aici, au fost ascuţitul ei simţ de observaţie, discreţia, compasiunea, spiritul ludic, echilibrul subtil dintre natură şi cultură, comentariul rafinat şi spontan, totodată.”

Monica Pillat

„Pe mama o admir. La vârsta ei, despărţită de cea mai mare parte din[tre] copii, neştiind de-i va mai vedea, este plină de nădejde și, chiar când are clipe de îndoială, ştie să le înlăture. Viaţa zbuciumată ce a dus din tinereţe până la bătrâneţe, în exil, războaie şi lupte politice îndârjite, i-a oţelit, poate, sufletul mai mult ca nouă, celor tineri, care am dus un trai cu mai puţine frământări. Totuşi, cât trebuie să sufere în ea! Să dea Dumnezeu ca să vadă ceea ce nu credea nimeni că va vedea generaţia noastră: România Mare, făurită cu ajutorul fiilor ei, precum a văzut România Mică, făurită cu ajutorul bărbatului ei [Ion C. Brătianu].”

Însemnări din timpul ocupației germane

„Când treci apoi iar la coastă, pe terasa Cazinoului, la viaţa cea de a treia a Constanţei, de dolce farniente, la inerția plajei, cu lumina orbitoare a elementelor şi mirosul pătrunzător al algelor, îţi piere din minte orice gând şi la ziua de ieri, și la cea de azi. Vezi numai valurile ce se perindă ritmic, unul după altul, şi se sparg turbate de stâncile țărmului. Nu mai auzi decât vuietul lor asurzitor. Aci, marea e stăpână. Sub farmecu-i ţine pe cei ce trec.”

Dobrogea. File trăite

„Şi din cetate nu a mai rămas în fiinţă decât Biserica Curtea Veche. Rar era cercetată de câte un cărturar, iubitor al trecutului, rar de tot, şi la slujbă era de obicei pustie. Preotul venea doar să-și citească Liturghia şi pleca, astfel că biserica şi curtea erau pe mâna dascălului Radu Manea. El era şi cântăreţ, şi paracliser, şi păzitor. Ajunsese la bătrâneţe fără să fi avut habar de însemnătatea locului, în care se învârtea de mic.”

Prin Cetatea lui Bucur. Schițe