"În Porcec, lucrurile se vor lămuri definitiv: poezia lui Ioan Es. Pop este versiunea parodică a însuşi mitului originii şi apartenenţei, a nostalgiei matriciale, de la familie, care e aceea a diavolului, la naţiune […] Agorafobul Porcec, etern neadaptat, îşi urăşte locul de unde provine, casa naşterii sale. O atitudine asemănătoare este la Rimbaud, de care Ioan Es. Pop n-a fost niciodată apropiat, deşi există destule elemente comune, sau la Joyce, irlandezul desţărat, şi nu atât
prin sarcasme vitriolante de tip Marta Petreu sau Elena Ştefoi, cât printr-un negativism fundamental de poète maudit, unul dintre rarisimii reprezentanţi ai genului în literatura română. În definitiv, totul este blestemat în lirica lui orală şi prozastică, evocând raiul ca loc al decrepitudinii în mijlocul căruia moţăie un Dumnezeu beţiv. Psalmii arghezieni sunt rescrişi cu unghiile de la mâna stângă.
Un poet extraordinar, Ioan Es. Pop." - NICOLAE MANOLESCU
"era cât pe ce să inventez o limbă nouă,
dar cantitatea de durere nu mi-a fost de-ajuns.
așa că am coborât stâna, cu tot cu turmele, la poale,
precum fac toți păstorii toamna cu turmele lor.
deși soarele frigea, noaptea dârdâiam sub blană de oaie
ca nou-născutul înfășat într-o batistă udă.
revelațiile de atunci și-au frecat degeaba spinarea de steaua polară
ca iasca de cremene: nicio scânteie n-a scăpărat.
pe mici suprafețe, totuși, iarba s-a înnegrit, adusă de spate,
dar poate și din cauza oilor, care n-aveau habar de colosala lor putere.
o sută de zile, n-am mai suit la stânile de pe vârfuri,
timp în care am tăiat treizeci de berbeci,
pentru mine și însoțitori.
acum, dac-ar fi să le duc pe celelalte la casele lor,
stăpânii m-ar sminti în bătaie.
dacă aș urca înapoi, lupii mi-ar mânca turma toată.
iar felul meu de a vorbi l-ar face pe Cratylos să râdă de toată
strădania mea de a inventa
limba cu care i-aș fi vrăjit chiar și pe morocănoșii cretani." - IOAN ES. POP