Sfântul Dionisie Areopagitul este un adevărat deschizător de drumuri în teologia mistică. Problema fundamentală în scrierile areopagite este cunoașterea lui Dumnezeu, care nu se referă la esența ființei divine, absolut transcendentă cunoașterii, ci la energiile necreate prin care Dumnezeu devine imanent pentru om. Numele lui Dumnezeu exprimă imanența ca energie. Trebuie să transfigurezi materia, pentru ca, trăind viața lui Dumnezeu, să devii părtaș la imanența Lui. Dincolo de catafatic și apofatic, Sfântul Dionisie Areopagitul a dezvăluit că există un alt mod de a-L cunoaște pe Dumnezeu: să-ți trăiești viața prin interiorizarea misterului divin.

În aceast volum, comentariile inedite ale Sfântului Maxim Mărturisitorul şi notele părintelui Stăniloae repun în discuţie distincţia fundamentală între teologia Sfântului Dionisie şi filosofia neoplatonică.

„Dionisie pe filieră apostolică şi patristică, Îl trăieşte pe Dumnezeu în cea mai autentică formă creştină. Dumnezeu este Cel întru-toate neasemenea: Neasemănatul. El este un abis infinit, insondabil: prezenţă întru absenţă. Absenţa Sa este iluzorie şi unii o confundă cu libertatea omului, cu arbitrarul uman – vector şi factor al degradării morale şi spirituale. Mistica dionisiană nu se îndreaptă spre un Dumnezeu impersonal, monadic, solitar, ci spre Dumnezeu Treime de Persoane, Care iubeşte şi vrea să fie iubit şi căutat. Tot aşa cum comorile cele nepreţuite se află bine ascunse, şi este nevoie de un mare efort şi de intuiţie pentru a le afla, la fel şi Dumnezeu – „Nepreţuita Comoară” – trebuie căutat. Ascensiunea misticii dionisiene este începută întotdeauna prin rugăciune. Urcuşul său nu se sfârşeşte nici după îndumnezeirea omului, căci Dumnezeu fiind nemărginit, Se descoperă mereu omului, din ce în ce mai nou. El are în veşnicia Fiinţei Sale puterea de a revela omului infinite trepte de cunoaştere divină, care nu este asemenea cunoaşterii omeneşti. Astfel, Dionisie şi-a meritat locul de mare teolog şi deschizător de drumuri în teologia mistică. ”

Pr. dr. Stelian-Alin Dumitru

„Dionisie este un gânditor creştin deghizat în neoplatonician, un teolog foarte conştient de scopul său, acela de a cuceri terenul propriu al neoplatonicienilor, punând stăpânire pe tehnica lui filosofică. Părintele Ceslas Pera are dreptate atunci când zice:«Poziţia lui Dionisie faţă de gânditorii Greciei este o relaţie nu de dependenţă genetică, ci de opoziţie victorioasă: nu degeaba, şi nu există nici un motiv să punem la îndoială sinceritatea lui, că a fost acuzat ca paricid pentru că se servea fără de pioşenie de elini împotriva elinilor.»”

Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit

„Sf. Grigorie Palama a aflat în scrierile lui Dionisie Areopagitul poate cele mai multe dovezi pentru susţinerea afirmaţiei monahilor isihaşti că practica rugăciunii neîncetate a lui lisus le dă putinţa să-1 vadă pe lisus în lumină, în inima lor, fapt care explică şi nimbul de lumină în care sunt zugrăviţi sfinţii în Ortodoxie. Se poate vedea aceasta în multele citate date din Dionisie, analizate în scrierea Sf. Grigorie Palama.”

Dumitru Stăniloae

Opera de traducere a părintelui Dumitru Staniloae a însemnat muncă aleasă și mare dăruire... Aceasta a durat până la sfârșitul vieții sale și rămâne pururi de toată lauda. Valoarea acestei traduceri este mult ridicată şi prin mulţimea şi profunzimea notelor explicative din subsolul paginii. Aceste note sunt adevărate faruri călăuzitoare, ca nişte povăţuitori fideli şi competenţi în gândirea Sântului Dionosise. Explicaţiile analitice ale părintelui Dumitru Staniloae sunt foarte limpezi.

„Notele pe care Stăniloae le redactează pentru Ambigua lui Maxim Mărturisitorul, pentru diferiţi autori din Filocalie, pentru operele lui Pseudo-Dionisie Areopagitul sau pentru Imnele lui Simeon Noul Teolog au puţin de-a face cu notele unei ediţii ştiinţifice cu care ne-au obişnuit cercetătorii de specialitate occidentali. Este vorba mai degrabă de scholii teologice, menite nu numai să limpezească textul patristic, dar şi să-i insufle o nouă viaţă. Această metodă «dialogală», deopotrivă cuviincioasă şi fără complexe, este proprie lui Dumitru Stăniloae în modul de abordare a scrierilor patristice. ”

Cristian Bădiliță