Aici totul era simplu, batran si cuminte, ca intr-o fila de cronica intoarsa indarat, spre vremea inceputurilor dintai, cand s-au adunat, pe tarmul unui rau cu apa argintie, parcalabi si armasi, robi si arcasi, negustori si mazili, sa-si dureze incaperi de piatra si sa intemeieze cetatea. Totul parea ca s-a schimbat prea putin, aici, in afara de calea veacului.

Poate aici si-au gasit adapost virtutile darze de atunci. Poate ca aici s-a pitulat, la umbra de paltini si stejari batrani, fericirea cea mare, statornica si fara amenintari, crutata de neastamparul vremilor, de nesatiul oamenilor, de desertaciunea ispitelor.

„Orasul patriarhal” venea catre el.