Aici totul era simplu, bătrân şi cuminte, ca într-o filă de cronică întoarsă îndărăt, spre vremea începuturilor dintâi, când s-au adunat, pe ţărmul unui râu cu apa argintie, pârcălabi şi armaşi, robi şi arcaşi, negustori şi mazili, să-şi dureze încăperi de piatră şi să întemeieze cetatea. Totul părea că s-a schimbat prea puţin, aici, în afară de calea veacului.

Poate aici şi-au găsit adăpost virtuţile dârze de atunci. Poate că aici s-a pitulat, la umbră de paltini şi stejari bătrâni, fericirea cea mare, statornică şi fără ameninţări, cruţată de neastâmpărul vremilor, de nesaţiul oamenilor, de deşertăciunea ispitelor.

„Oraşul patriarhal” venea către el