Nuvela Pădureanca, apărută în 1884, așadar după Moara cu noroc, e a doua dovadă că Slavici trecuse cu bine de tentațiile scrierilor idilice și moralizatoare și că se îndrepta către un statut de scriitor modern și interesat de amănunte de monografie sătească: muncile câmpului, raporturile sociale, tradițiile, sărbătorile și mentalitatea țăranilor ardeleni. Dar mai ales de subiecte puternice. Iorgovan, feciorul unui țăran ardelean bogat, se îndrăgostește de o fată săracă, Simina, venită la seceriș împreună cu tatăl ei și cu alți pădureni, chiar în timpul unei epidemii de holeră. Pe Simina o place și Șofron, argatul lui Busuioc și, așadar, cu mult mai potrivit din punct de vedere social să o ia de nevastă pe frumoasa fată. Dar Iorgovan e slab și șovăielnic, ar cere-o dacă nu s-ar teme de gura satului. Șofron e aspru și hotărât, iar Simina e înțeleaptă și face alegerea impusă de instinctul feminin și de convențiile sociale. Ca toate personajele majore ale lui Slavici, și cei trei sunt captivi și izolați într-un spațiu fără ieșire. Pădureanca, deși doar o nuvelă, are, prin intensitatea personajelor sale, anvergura unui roman despre iubire și voință.

„În Pădureanca, oamenii sunt primitivi. Înzestrați cu caractere tari, ciocnirile dintre ei ar putea fi violente dacă n-ar exista acel «bun-simț» inhibator, iar atmosfera devine impresionantă prin descrierea nuanțată și viguroasă a întâmplării zugrăvite, de altfel perfect banale, chiar dacă textul solicită delicatețe și complexitate.“

Corina Cristea, scriitoare și publicistă

Ioan Slavici (1848–1925). Scriitor și ziarist român. Născut la Șiria, lângă Arad, a făcut studii de drept, neterminate, la Viena. Aici l-a cunoscut pe Eminescu. După câteva slujbe mărunte, s-a apropiat de gazetărie, pe care a practicat-o toată viața: redactor la Timpul, director al ziarului Tribuna, la Sibiu, fondator al revistei Vatra, colaborator al Convorbirilor literare, redactor al ziarelor progermane Ziua și Gazeta Bucureștilor, în timpul Primului Război Mondial, de unde i s-a tras a doua condamnare, pentru colaboraționism. Prima, de un an, o ispășise în Ungaria, în 1888–1889, pentru activitatea sa națională. Stabilit în România în 1890, a editat colecția de documente Hurmuzaki, a continuat să scrie și să publice proză, teatru, povești populare, studii istorice. Nuvele: Popa Tanda (1873), Budulea Taichii (1880), Moara cu noroc (1880), considerată o capodoperă a genului, Pădureanca (1884) etc. Romane: Mara (1894), Din bătrâni (1902), Din păcat în păcat (1924) etc.