Dragoste – prietenie (în înaltul înțeles emersonian al cuvântului) – moarte, iată realitățile morale ce punctează, cu semne de foc, fiecare pagină a acestui neliniștit. Tonurile sunt rând pe rând crude sau feerice, mustind de viață sau reduse la schemele unor simboluri etice înalte, ca în basmele populare. De unde, un adevărat suflu de epopee cutreieră toate aceste povestiri, răscumpărând unele asperități stilistice sau stângăcii compoziționale. (Mircea Zaciu)
Căci opera lui Panait Istrati întregește peisagiul literaturii românești din ultimii douăzeci de ani, deoarece, dimpreună cu Mihail Sadoveanu și cu Liviu Rebreanu, autorul Kirei Kiralina, alcătuiește treimea cea de o ființă a celei mai unitare substanțe epice. Ca și aceștia – și poate că nu strică să amintim cum câteșitrei purced la împlinirea operei lor, cam în același timp (întreg Sadoveanu de după Cocostârcul albastru, de la trecutul război începe) – ca și aceștia, Panait Istrati este, dintre toți ceilalți scriitori moderni ai noștri, acela care aduce cele mai multe probleme, cei mai mulți eroi și cea mai puternică individualitate… (PERPESSICIUS)