Paideia este o operă savantă vestită între europeni; ea ne arată cum s-a format spiritul grec, sedus de poezia Iliadei, de povestea Războiului Troiei în care se glorifică olimpianismul, virtuțile si regulile aristrocratiei militare ahee. Sunt descrise evoluțiile lor în panelenismul așa format, prin aspirație la perfecționism și educatie, prin paideia.

Filosofia, ştiinţa şi, într-o constantă luptă cu ele, puterea formală a retoricii sunt vehiculele care au purtat moştenirea spirituală a grecilor către celelalte popoare ale contemporaneităţii şi posterităţii lor şi cărora le datorăm, în primul rând, păstrarea ei. Ele au transmis această moştenire în forma şi cu motivaţia pe care le-o dăduse lupta pentru paideia din secolul al IV-lea, adică drept chintesenţă a culturii şi educaţiei greceşti şi, sub această deviză, Elada a cucerit spiritual lumea. Dacă din punctul de vedere al naţiunii greceşti pare că preţul pentru acest titlu de glorie istorică a poporului grec a fost prea ridicat, atunci trebuie să ne amintim că nu cultura a fost cea de care a murit statul grec, ci filosofia, ştiinţa şi retorica au fost doar formele în care a putut să supravieţuiască ceea ce era nemuritor în creaţia grecilor. Astfel, asupra evoluţiei secolului al IV-lea se aşterne adânca umbră a disoluţiei şi totuşi în acelaşi timp raza de lumină a unei înţelepciuni providenţiale, în ochii căreia chiar destinul pământesc al celui mai binecuvântat popor este doar o singură zi din opera de ansamblu a creaţiei sale istorice.