Cîţiva prieteni se strîng în fiecare seară pe un bac de pe Nil pentru a fuma haşiş şi a discuta despre artă şi absurdul existenţei. Tihna petrecerilor e tulburată atunci cînd o tînără ziaristă vine să studieze micul grup, cu o seriozitate ce le pune sub semnul întrebării plăcerile şi dă naştere unei dispute înverşunate pe tema sensului vieţii, datoriei, moralităţii şi dragostei. Mahfuz abordează o multitudine de stiluri în acest microroman, de la lirismul romantic la ironia acidă, cu aluzii la Egiptul antic şi istoria clasică, a căror grandoare pune în evidenţă, prin contrast, sentimentul de dezrădăcinare şi pierdere în derizoriu cu care se confruntă intelectualul egiptean, sofisticat şi cosmopolit, al vremii. Pălăvrăgeală pe Nil descrie o lume marcată de schimbări dramatice, însă tonul său este unul de poveste, uneori absurdă, alteori profund serioasă, emoţionantă, iar dilemele umane şi artistice ale protagoniştilor sînt, dincolo de spaţiu sau de context, cele ale timpurilor moderne.