Va rămînea în urmă măcar poezia lumii? Vor mai fi oameni interesați în ea? Cărturari cu emoțiile mistificate de citate, ratați în căutarea unei explicații, nebuni urlînd de frustrarea că nu-i înțelege nimeni. Pe cine va mai tulbura? Nu se va așterne ca un praf aurit, vizibil doar în asfințiturile de sfîrșit de septembrie pe deasupra unor cimitire uscate? Fără să poarte memoria nici unei ființe, dîra nici unui rîu, ofranda nici unei pietre. Într-o lume moartă, moartea nu mai există. Într-o lume fără moarte, poezia nu-și găsește locul. Dacă dispariția a miliarde de exponenți ai răului, denaturați pînă la paranoia, n-o va plînge nimeni, pentru că nu va mai avea cine, nu va fi absența poeziei o pierdere? Cine o va deplînge? Nu vă lăsați păcăliți. De profunzimea acestui răspuns depinde ceea ce va urma.

*

Milioane de cărți scrise pentru nimeni (sunt familiarizat cu conceptul, măcar parțial), milioane de cîntece compuse pentru nimeni, milioane de opere de artă concepute pentru nimeni, milioane de învățăminte căzute pe un teren arid, acțiuni de binefacere, războaie devastatoare, eforturi pentru pace – vor fi acoperite de muțenie. Spectacolul a luat sfîrșit, sala e goală, scena e pustie. O amețeală plăcută învăluie lucrurile datorită rotocoalelor făcute în jurul Soarelui.