„În vitrina librăriei, luminată a giorno, Pânza de păianjen, în multe exemplare! Fotografia mea în prim-plan și lume adunată în fața vitrinei. Printre trecătorii curioși, mă aflam și eu, ca o cenușăreasă. Nu mă recunoștea nimeni. Aveam aerul meu de școlăriță slabă, după examen, cu fața verzuie, nesigură de rezultat, prăpădită, obosită.” (Cella Serghi, Pe firul de păianjen al memoriei)

Carte de referință atât în literatura română modernă, cât și în opera Cellei Serghi, Pânza de păianjen își păstrează prospețimea și farmecul prin portretul plin de culoare al protagonistei Diana Slavu, prinsă în tumultul tinereții și al propriei vieți ca într-o pânză de păianjen din care nu poate evada. Pe fondul perioadei interbelice marcate de nenumărate frământări, căutările eroinei sunt o zbatere continuă între speranță și deznădejde, între curaj și iluzie și, mai presus de toate, între mai multe moduri de a trăi dragostea.

„Mi-e rușine că am stat atâta timp departe de tot ce se întâmplă pe lume. Parcă am trăit singură într-o odaie cu toți pereții de oglindă și m-am văzut pe mine, numai pe mine și iar pe mine în mii de exemplare. În timpul ăsta s-au chinuit oameni în închisori pentru idei generoase și condiții de viață mai demne, au muncit, în laboratoare, zi și noapte, pentru a înainta cu o fracțiune de pas în neînțelesul vieții. Eu ce-am făcut?”

Cella Serghi, una dintre cele mai importante scriitoare din literatura română, s-a născut în 1907 la Constanța, într-o casă aflată la malul mării. A debutat în zorii celui de-Al Doilea Război Mondial cu romanul Pânză de păianjen, căruia i-au urmat, printre altele, Cartea Mironei, Gențiane sau Această dulce povară, tinerețea. În tinerețe, perioadă evocată în însemnările sale publicate în 1977 sub titlul Pe firul de păianjen al memoriei, a fost foarte apropiată de numeroase personalități ale lumii literare românești, printre care și Camil Petrescu, cu care a avut o lungă și copleșitoare idilă.