”Când eram student, s-au petrecut cu mine două lucruri care aveau să anunțe, parcă, drumul destinului meu teatral.

Primul a fost în anul I, când profesorul nostru, regizorul Moni Ghelerter ne-a dus pe șantierul Teatrului Național și acolo, ca într-un vis colosal, am avut șansa de a putea construi cu mâinile mele un metru pătrat din zidul instituției la care aveam să fiu repartizat peste patru ani.

Al doilea, s-a petrecut la spectacolul Kir Zuliaridi, din piesa cu același nume de Vasile Alecsandri, ultimul din cariera mea de student. Personajul meu, Kir Zuliaridi, alerga pe scenă, și, într-un moment de furie necontrolată, sufocându-se din cauza spațiului mult prea mic pentru forțele sale, începea să sară pe zidurile arlechinilor, ca și cum ar fi vrut să-i distrugă și să poată astfel ieși la lumină.

Am slujit Teatrul Național mai bine de un sfert de secol, așa cum simțeam că trebuie să o fac atunci când îi contruiam acea părticică, a mea, de zid, dar am descoperit imensa bucurie a vieții mele de artist, atunci când, spărgând zidurile propriilor mele căutări, am ieșit la lumină și m-am îndrăgostit mortal de teatrul de stradă!” - Mihai Mălaimare