Paris Pallady este o înfățișare sau înlănțuire de stări de spirit, așa cum transpar ele din opera modernistului pur-sânge al artei românești, Theodor Pallady (1871-1956).

S-a născut la Iași, într-o familie de boieri de viță veche, mama sa provenind din stirpea Cantacuzinilor. A început studii tehnice, riguroase și friguroase, de inginerie, la Politehnica din Dresda (1887-1889). Dar a virat rapid spre căutările calde, visătoare și lirice, din atelierele de pictură pariziene ale Academiei de Arte Frumoase, de la Gustave Moreau la Puvis de Chavannes, de care se desprinde cu greu și se întoarce în țară în 1904. A rămas atașat de Paris, unde a revenit mereu (ultima dată în 1940) și s-a împrietenit pe viață cu unii dintre colegii săi, care au devenit protagoniști ai artei universale, precum Henri Matisse, Albert Marquet sau Georges Rouault.

Pallady are în comun cu colegii săi o arie iconografică dominată de scene de interior, cu figuri, naturi moarte și peisaje, subiecte relativ clasice, dar care redau specificul vieții urbane moderne. Diferența dintre toți aceștia și Pallady rezidă, însă, într-o anumită predilecție spre desenul clasic, riguros, colțuros și pregnant al pictorului român.

Pictura lui Pallady este dedicată Parisului iubit de artist. Un Paris prêt-à-porter, esențializat, pe care el, artistul român la el acasă doar pe malul Senei, l-a purtat mereu cu sine și l-a proiectat pretutindeni, în camerele mobilate și în hotelurile bucureștene în care locuia atunci când nu se afla în apartamentul său din Place Dauphine, la doi pași de Notre-Dame. Acolo el a pus la punct scenografia, mediul și mecanismul compozițional care îi definesc nu doar tablourile și viziunea, ci și veritabila lecție despre subtila calitate a vieții pe care o poartă acestea.

Ediție Bilingvă RO/EN