Ironice și tragice, cele șaisprezece nuvele reunite în volumul Păsările se duc să moară în Peru sunt o invitație în universul cosmopolit al autorului. Din Peru în souk-urile Istanbulului, dintr-un sat oarecare din România și până în îndepărtatul La Paz, natura umană și mai cu seamă slăbiciunile acesteia devin rând pe rând materia intransigenței sau a indulgenței autorului. Ironia lui Romain Gary și umorul negru, coroziv străbat fiecare pagină și conturează tipologiile umane – aventurierul, naivul, devotatul, încăpățânatul, deziluzionatul, vanitosul, arogantul, ticălosul, obtuzul, odiosul, bruta, optimistul. Cu toții se află fie la granița dintre viață și moarte, fie la cea dintre renunțare și încredere.

„N-a fost nimic premeditat: scriind aceste nuvele, eram convins că mă las doar în voia plăcerii de a povesti. Abia în clipa când le-am organizat într-un volum, mi-am dat seama de inspirația care le leagă: demonii mei obișnuiți m-au împiedicat încă o dată să renunț. Aerul meu amuzat și ironic nu păcălește pe nimeni: fenomenul uman continuă să mă sperie și să mă facă să ezit între speranța într-o revoluție biologică, oricare ar fi aceea, și o revoluție pur și simplu.“ — ROMAIN GARY