Cartea de față, scrisă de mai tânărul nostru coleg Ciprian Coc, „Păstoritul la Botiza”, este, pe rând, un imn adus lumii vrăjite a stânei, o reverență închinată botizenilor.
Este scrisă într-un ritm alert, parcă între două ploi, între două mulsori sau două strămutări; dar discursul îi rămâne inteligibil, fascinat, convingător, dovedind aproape o patimă pentru subiect.
Autorul se lasă devorat de ceea ce face, el se lasă prădat și se investește cu toată ființa sa, căutând explicații pentru orice detaliu, precum marii profesori.