„De cand mi-a revenit vocea, inca n-am vorbit cu tine. Am trait mereu in tacere, tu si cu mine. Totul se va schimba. N-o sa ma mai pot ascunde cum am facut-o pana acum. Va trebui sa renunt la mania mea surda. Azi e ziua ta de nastere. Ai patruzeci si sapte de ani. De cand traiesc cu tine, nu ti-am oferit niciodata nimic. Spui mereu ca n-ai nevoie de nimic. Ca si cum n-ar fi ceva important. Nu e adevarat, avem cu totii nevoie de atatea lucruri. Chiar si eu care ma prefac indiferenta, care te provoc uneori doar ca sa ma joc. Am cautat ceva ce nu se cumpara, pentru ca tu imi dai banii de buzunar si nu vreau sa-ti oferi tot tu cadoul. Deci, ceva care nu are pret. In tara ta nu e usor lucru. Am cautat mult si apoi am gasit. O sa te sperie putin, dar vreau sa incerc. Inainte de-a merge la restaurant sa ne intalnim cu Claire si cu Hugo, cand o sa fim in ascensor amandoua, as vrea sa-ti pronunt numele. Numele tau ca o tara. O tara primitoare in care cresc de patru ani. O patrie.
Patricia.”