O bună perioadă de timp am crezut că ideile mele se vor întâlni cu cele ale altor oameni şi, încet, vom putea constitui o echipă pentru schimbare, un colegiu invizibil care va creşte pe zi ce trece şi va reuşi să facă ceva. Dacă nu va putea să răstoarne munţii inerţiei, măcar va ajuta ca lucruri mici să se întâmple, pornind de la o idee modelată pe hârtie. Pentru că scrisul este ca un fel de piatră, care nu zboară în vânt, ca vorba, el rămâne undeva în Univers. Poate fi luat de fiecare şi folosit ca o armă sau ca o cărămidă cu care sunt construite marile lucruri şi evenimente. Prima schimbare este una mică, dar importantă, cea în care începi să vezi diferit unele lucruri din jurul tău şi începe să-ţi pese. Contabilizezi şi alte griji, te doare suferinţa din jur şi nu te mai gândeşti la comunitate ca la o ghenă şi nici la patria ta ca la o hartă agăţată pe peretele clasei întâi