„Încă de la primele versuri pe care le-am citit din Emil-Iulian Sude, am fost impresionat de insolitul viziunii lui poetice, ca și de ușurința cu care autorul schimba registrele, obținând uneori un fel de vertij imagistic. Apoi l-am avut student pe talentatul autor; și lucrarea lui de final de semestru arăta lecturi aprofundate și, din nou, personalitate (și personalitate critică, nu numai poetică).
Volumul acesta nou e unul remarcabil, confirmând impresiile anterioare. Afin experiențelor lirice făcute de Ioan Es. Pop ori Nicolae Avram, Emil-Iulian Sude decupează un spațiu citadin văzut dintr-un „serviciu de pază”, cu privirea cuprinzătoare și analitică a unui „paznic de noapte”. Copiii, profesorii, colegii, șefii de obiectiv, paznicii de la Mega Image, concidatinii surprinși cu gesticulația lor, Dumnezeu asemuit El însuși cu un Paznic, „cel mai bun” - iată tot atâtea planuri pe care poezia le fixează și le analizează, din unghiuri caracterologice mai mereu surprinzătoare. Viața și moartea sunt, tot așa, văzute drept în față, într-un lirism curajos deopotrivă tematic și imagistic.
Emil-Iulian Sude este un poet veritabil, pe care pariez.”
Daniel Cristea-Enache
Volumul „Paznic de noapte” a fost premiat la Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației 2023. Tradus în franceză și engleză, a apărut în Statele Unite, Canada și Franța.