„Romanul Pe când era bună este privit ca portretul unei femei formidabile şi distructive, dar aş zice că e, într-o măsură mult mai mare, descrierea unei culturi şi a unei imagini asupra lumii fatalmente mărginite. Roth reuşeşte să ilustreze acea mărginire prin limbajul folosit în comunitate, oferindu-ne trista concluzie că oamenii cu un vocabular limitat şi împiedicat nu pot avea decât gânduri limitate şi împiedicate, precum şi visuri limitate şi împiedicate. Nu este o tehnică nouă – un exemplu faimos e Charles Bovary al lui Flaubert –, însă Roth o utilizează extraordinar de bine.” (The New Criterion)
„Compasiunea se îmbină cu groaza în această portretizare superbă a unei tinere obsedate de probitatea morală.” (Saturday Review)