Când consemnez percepțiile, nu știu ce scriu, dar când citesc ce am scris, sunt complet șocat. Secretul constă în aceea că, în timpul primirii percepțiilor, trebuie să nu mă gândesc la nimic, să scriu doar ce văd cu ochii minții”. „Cuvintele pe care le-am scris în mare grabă, nu le-am auzit de la nimeni, nu le-am citit niciunde și nu mi-au fost dictate sau șoptite în ureche de nimeni. Le-am perceput pur și simplu, direct din fața ochilor în mâna mea și, fără să le înțeleg sau să deslușesc înțelesul pe loc, le-am scris rapid, de câte ori am simțit nevoia de a scrie.
„Deși pare că durerea pierderii a declanșat „percepțiile” spirituale, unele de-a dreptul șocante și altele de negăsit în alte lecturi cunoscute de mine până acum, cred că durerea a fost doar o forță/un stimul care a activat conștientizarea iubirii, iar iubirea însăși a devenit torța care i-a luminat această fantastică și minunată călătorie în universul pe care nici aparatele omenești, oricât de moderne sunt ele, încă nu-l pot pătrunde și înțelege. Așadar, nu durerea sufletească intensă este motivația călătoriei autorului în mintea Universului, cât iubirea conștientizată ca o consecință a durerii pierderii.
Deși a lucrat ca profesor universitar și vine dintr-o zonă, să zicem, „tehnică”, Dan Prepeliță a reușit să iasă din tiparele științifice, care tind uneori să ștranguleze mesajul spiritual, în primul rând pentru că el este neverificabil.”
Maria Timuc
Pe măsură ce se înaintează în viață, odată cu creșterea vârstei, corpul omului îmbătrânește, se degradează, metabolismul se reduce și este afectat negativ din ce în ce mai mult, dar omul respectiv, deși simte și recunoaște că s-a schimbat fizic și că a îmbătrânit, percepe un suflet la fel de tânăr ca la 20 de ani, simte că are aceleași sentimente, dorințe, poate puțin estompate, dar sufletul și-l concepe și și-l recunoaște tot tânăr, trupul cedează, dar sufletul rămâne același mereu. Trupul îmbătrânește progresiv, dar sufletul rămâne mereu tânăr și neliniștit până la moartea corpului.
Oare nu este asta dovada clară că sufletul este nemuritor, că are cu totul alt statut decât corpul fizic și că de fapt sunt două părți distincte care un timp numit ”viață” sunt înlănțuite, fiecare având calități diferite, corpul supunându-se legilor materiei din care este creat, iar sufletul legilor cerului din care face parte, de unde a venit și unde se va duce după despărțirea și eliberarea de trup. Doi în unul, dar fiecare cu drumul său. Iată OMUL.
Urmărind aplicarea Planului Armonios al Creației, pe care l-a implementat drept consemn la intrarea super-computerului celest, având ca obiectiv desăvârșirea sufletelor îngerești prin ele însele, Dumnezeu a ales Planeta Pământ pe care a pregătit-o în mod special pentru scopul deosebit ce avea să se înfăptuiască și a creat VIAȚA materială, numeroase ființe ca entități terestre specifice muritoare. A diferențiat tot ceea ce a creat prin frecvențele diferite de vibrație și prin energiile felurite înmagazinate, astfel obținându-se capacități și comportamente foarte diferite.
Când consemnez percepțiile, nu știu ce scriu, dar când citesc ce am scris, sunt complet șocat. Secretul constă în aceea că, în timpul primirii percepțiilor, trebuie să nu mă gândesc la nimic, să scriu doar ce văd cu ochii minții”. „Cuvintele pe care le-am scris în mare grabă, nu le-am auzit de la nimeni, nu le-am citit niciunde și nu mi-au fost dictate sau șoptite în ureche de nimeni. Le-am perceput pur și simplu, direct din fața ochilor în mâna mea și, fără să le înțeleg sau să deslușesc înțelesul pe loc, le-am scris rapid, de câte ori am simțit nevoia de a scrie.