O performanță impozantă, o întreprindere curajoasă, laborioasă. (Andrei Pleșu)

Pericle și Cymbeline încearcă o formulă artistică nouă, pe care capodopera testamentară, Furtuna, o desăvârșește. Ultimele piese ale lui Shakespeare, așa-zisele romances, nu se mai preocupă doar de eroi sau de cupluri, ci de întregi familii; nu mai contează atât protagoniștii (goliți de psihologie, dar încărcați simbolic și alegoric), cât relațiile dintre ei. Cele trei drame explorează posibilitatea inversării antitragice a timpului prin acțiunea providenței: asistăm astfel la învierea morților, la regăsirea soților, părinților și copiilor înstrăinați și la recompunerea societății prin împăcare și iertare plenară.