Perspective narative postmoderne ale copilăriei în perioada comunistă

Abordarea este una complexă și nuanțată, reunind formule ale comparatismului tradițional intersectate cu tehnici de analiză complementară a discursului și a modalităților de interpretare a supratemei: copilăria în lumea gri a ceaușismului. în opțiunea interpretativă a doamnei Mihaela Ioana Fildan supratema, transfigurată în proza postmodernistă de după căderea comunismului, se pretează a fi investigată cu instrumentar naratologic și inter-cultural (politologic, sociologic, psihologic, psihanalitic, pedagogic etc.).

Noutatea pe care o aduce cartea se recunoaște în tentativa de reconstruire a traseelor prin care narațiunea despre lumea copilăriei în vremea comunismului se reîntoarce la viață pe căile multiple ale resurecției anamnezice și cu prețul acumulării unor tensiuni inexpugnabile la nivelul construcției personajului.

După cum observă și autoarea, grație „noului realism”, între scriitor și cititor se încheie un pact de bună intenție și colaborare, în sensul că scriitorul nu dorește altceva decât a-i relata cititorului punctul său de vedere în legătură cu niște evenimente pe care le-a trăit, al căror martor a fost și ale căror consecințe le-a suportat. Pentru a reuși, „noul roman” postcomunist îi cere publicului cititor să nu-și piardă încrederea în „puterea literaturii”, a ficțiunii și, în același timp, îi solicită romancierului să nu-i fie rușine să probeze și să demonstreze o atare vocație.