Perspective parabolice ale puterii totalitare

În perioada totalitară, prin întronarea forțată a ideologiei comuniste, care făcea acum deplin substanța organizării vieții sociale – prin instituții juridice, apoi de stat – se impusese o „nouă cultură”.

Dar aceasta, străină și neasimilată, dusese la o sciziune între realitate și aparență. Românii trăiau astfel, la finele veacului trecut, de mai bine de două decenii, fizic, într-o închisoare, cu toate vicisitudinile ei, și totodată într-o supra-realitate ideologică, ce nu era decât o sub-cultură. Mărturia lui Paul Goma, Cutremurul oamenilor, în care s-a înregistrat, pentru posteritate, felul în care o conștiință, fiind supusă tuturor presiunilor și mizeriilor totalitarismului a făcut față cu demnitate exemplară răului, mi se pare a fi tocmai textul clasic al unei anumite perioade și, în loc să fie „exilată” și ea, ca și autorul ei, ar trebui să fie predată în școli.

Este un caz tipic de scriitor-cetățean, care răspunde „prezent” la apelul istoriei, dar civismul lui nu-și găsește decât prea puțini partizani.

Și este un mare nedreptățit al istoriografiei noastre, chiar și în posteritate. I-am dedicat un volum, Jurnal cu Paul Goma, apărut la puțină vreme după anunțarea, în 25 martie 2020, a stingerii sale, volum ce comasează atât studiile referitoare la opera lui, începând cu anul 2008, cât și corespondența avută cu cel care a fost disidentul No. 1 al lui Ceaușescu.