La întrebarea, ce mi­-a fost pusă nu o dată, în legătură cu un posibil însemn distinctiv al identităţii culturale româneşti, răspunsul meu a fost acelaşi de un sfert de veac încoace: el nu poate fi, după mine, decât creştinismul nostru popular şi latin. O anume latinitate a moralei şi a esteticii noastre, la nivel popular înainte de toate – mai apoi şi în sferele aulicului –, ne­-a dat, cu siguranţă, nuanţe proprii vreme de două mii de ani. (…) Suntem, în fond, cea mai luminoasă lecţie despre posibila vieţuire în „calea tuturor răutăţilor”.
Răzvan Theodorescu