Primul roman al lui Alphonse Daudet, Piciul, publicat in 1868, are un accentuat caracter autobiografic, scriitorul bazandu-se, in elaborarea acestuia, mai mult pe cele traite si observate decat pe imaginatie. Dincolo de accentele critice la adresa scolii, dar si a moravurilor si institutiilor specifice societatii franceze din secolul al XIX-lea, arta lui Alphonse Daudet isi pastreaza aerul de duiosie si ironie, care deschide, in cele din urma, o perspectiva plina de incredere asupra lumii si a destinului eroilor sai.
Alphonse Daudet (1840–1897), scriitor francez cu un stil plin de ironie si umor, este creatorul cunoscutului personaj Tartarin. Dintre scrierile sale amintim: Indragostitii (1858), Scrisori din moara mea (1869), Nababul (1877), Uimitoarele aventuri ale lui Tartarin din Tarascon (1872), roman care a deschis un ciclu epic continuat cu Tartarin pe Alpi (1885) si incheiat cu Port-Tarascon. Ultimele aventuri ale ilustrului Tartarin (1890). Autorul da astfel viata unui personaj care va intra definitiv in galeria noilor eroi ai literaturii universale.