Am citit cartea asta scrisă de Andrei Zbîrnea & Claus Ankersen cu un amestec de încântare și de neliniște. Încântare pentru că e deopotrivă un proiect poetic ambițios și coerent, și neliniște pentru că, citind, deveneam conștientă că eu, acum, încă mai știu cum e în orașele mici și gri, cine e WALL-E, de unde vine nava-mamă, că încă mai înțeleg cuvinte și referințe, dar că, la un moment dat, nimic nu va mai fi de înțeles, într-un timp, cum foarte bine spun ei aici, „care este și nu este”, dar pe care îl simt ca fiind foarte apropiat. Habar nu am dacă poezia asta e SF sau nu e, nici nu e relevant, important este că face ceea ce pentru mine e important să facă poezia: să neliniștească, să înstrăineze. (Elena Vlădăreanu)