Pistis Sophia este un text descoperit la sfarsitul secolului al XVIII-lea, intr-o colectie particulara (cea a medicului Anthony Askew), datand din secolele III-IV d.Hr., folosit ca text sacru de catre unele comunitati gnostice din Egipt. Termenul „gnostic” se refera la anumite invataturi tainice date, se presupune, de catre Iisus ucenicilor sai, in acest caz, pe parcursul a unsprezece ani dupa Invierea sa.

Textul nu a fost conceput, asadar, ca unul public, ci a fost destinat unei grupari de initiati, cei carora „li s-a dat sa cunoasca Imparatia cerurilor” (Matei 13.11), preocupati de cunoastere (Gnosis) si pregatiti s-o primeasca. Este un text apocrif, in sensul originar al cuvantului, de scriere „rezervata” unei audiente restranse si avizate.

Titlul cartii reuneste cuvintele grecesti „Credinta” și „Intelepciune”, ultimul termen, Sophia, fiind aici o personificare de gen feminin, care parcurge un traseu dificil, cel al experienței pacatului si al confruntarii cu obstacolele inerente pe calea mantuirii, care apeleaza in mod repetat la ajutorul si sfatul lui Iisus, prezenta centrala a textului, privit nu doar ca Mantuitor, ci si ca Prim Mister, preexistand din vesnicie si avand o functie cosmica, cel care dezvaluie discipolilor sai tainele divine.

Elemente de religie, magie, metafizica si istorie apartinand unei traditii pierdute se contopesc in acest document de importanta majora nu numai pentru istoria gnosticismului crestin, ci si pentru istoria dezvoltarii religiei in Occident.

In plus, prin interpretarea inedita a unor texte din Psalmi, profeti si Evanghelii, acest text ofera o perspectiva neasteptata atat asupra Vechiului, cat si a Noului Testament.