Irvin D. Yalom s-a nascut in 1931, in Washington, intr-o familie de emigranti rusi. Desi fascinat de literatura si de avatarurile naturii umane, alege o cariera medicala, la presiunile familiei, singura concesie pe care o face vocatiei sale umaniste fiind specializarea in psihiatrie. Devine un eminent psihoterapeut, publicand numeroase lucrari de specialitate. Debutul sau ca prozator, in 1990, cu romanul Plansul lui Nietzsche suscita entuziasmul publicului si al criticii.
Friedrich Nietzsche, filozoful care a marcat Europa moderna, un medic tanar numit Sigmund Freud, Joseph Breuer, mentorul lui Freud si unul dintre intemeietorii psihoterapiei, si Lou Andreas-Salomé, muza capricioasa a lui Nietzsche, sunt protagonistii acestui roman indraznet, impletind adevarul istoric si fictiunea in atmosfera Vienei fin de siecle.